Iubirea si ratiunea

SÚFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter.Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2.Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (În filozofia idealistă și în concepția religioasă) Substanță spirituală care dă omului viață și care este socotită de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza.A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4.Viață. A avea șapte suflete ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5.Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagme și expr.) Copil (rar fiu)de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat.*suflitus (< suflare).
Sursa: DEX '98
SÚFLET ~e n. 1) Totalitate a proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului; latură psihică a omului; duh. ◊ A-și pune tot ~ul a-și da toată silința. Din ~ (sau din adâncul ~ului sau din tot ~ul) cu toată dragostea; cu afecțiune. Cu trup și ~ în întregime; întru totul. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) ~ul a sâcâi (pe cineva) întruna. A avea ceva pe ~ a fi chinuit de ceva; a avea o durere. 2) Atitudine plină de bunăvoință; omenie; mărinimie. ◊ Cu ~ a) bun la inimă; omenos; mărinimos; b) cu râvnă. Fără ~ a) nemilos; rău; câinos; b) fără tragere de inimă; în silă. 3) fig. Conținut principal; esență. ~ul unei doctrine. 4) (despre persoane) Figură centrală; însuflețitor; animator. ~ul unui colectiv. 5) fam. Om aparte; ins; individ. 6) pop. Ființă vie. Și el este ~. 7) filoz. rel. Forță veșnică, imaterială, dătătoare de viață, considerată de origine divină. ◊ Cu ~ul pe buze (sau la gură) a) aproape de moarte; în agonie; b) respirând foarte greu de emoție sau de oboseală mare. A da de ~ul cuiva a da de pomană în amintirea unui mort. A-i ieși (cuiva) ~ul a) a muri; b) a se istovi, muncind din greu; a se chinui. A lua (cuiva) ~ul a omorî (pe cineva). 8) Simbol al trăirilor, sentimentelor, dispozițiilor omului; inimă. ◊ A-i merge cuiva ceva la ~ a avea mare satisfacție de ceva; a-i plăcea mult. 9) Senzație de sufocare; năduf. Plin de ~. ◊ Într-un ~ foarte repede; într-o fugă. A-și trage ~ul a) a-și potoli respirația; a respira mai liber; b) a fi aproape de moarte. A se umple de ~ a respira greu (după un efort fizic). 10) : A lua de ~ a adopta (un copil). Copil (sau fiu, fiică) de ~ copil (sau fiu, fiică) adoptiv. [Sil. su-flet] /<lat. suflitus
Sursa: NODEX
SÚFLET s. 1. conștiință, cuget, gândire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 2.spirit. (~ul poporului român.) 3. v. psihic. 4. inimă, sân. (Cu frica în ~.) 5. inimă, (înv.) mațe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul ~ului.)6. duh, spirit. (~ și materie.) 7. spirit, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~ul.)
Sursa: Sinonime

ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî
Sursa: NODEX
ÚRĂ s. v. dușmănie.
Sursa: Sinonime
Ură ≠ adorație, amor, dragoste, iubire
Sursa: Antonime
urî (-rắsc, -ît), vb. – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură,s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune(var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER

Iubirea si ratiunea

marți, 20 septembrie 2011

Orgoliul

Definitia sufletului

Ura, definitie

Iubirea definitie

Despre mine

Arhivă blog